TPL_GK_LANG_MOBILE_MENU
Loading

Recomandări Turistice

Parcul dendrologic din Gurahonţ
46.267521, 22.348357

Parcul Dendrologic „Arboretumul Sylva” din Gurahonţ este unul  dintre cele mai mari parcuri naturale din ţară, din punct de vedere al conţinutului de specii de arbori şi arbuşti. În prezent se întinde pe o suprafaţă de 4.2 hectare de teren.  Parcul a fost înfiinţat în 1970 în fostul parc din marginea comunei. Au fost aduşi şi plantaţi aici diferiţi arbori mari şi flori alese, de prin ţări plin de îndepărtate şi de peste ocean. Până în anul 1975, Parcul Dendrologic a stabilit legături cu peste  300 de parcuri din ţară şi din străinătate. Tot atunci s-a amenajat şi lacul unde au fost aduse diferite specii de peşti, s-au amplasat bănci pentru vizitatori, parcul bucurându-se de numeroşi turişti – simpli vizitatori dar şi specialişti şi cercetători. Parcul Dendrologic  vechi va rămâne în administraţia Primăriei Gurahonţ, iar din anul 2003 este dat în folosinţa Universităţii din Oradea – Facultatea de Protecţie a Mediului, pentru 49 de ani. Din 2003 Universitatea din Oradea se ocupă de Parcul „Arboretumul Sylva”. S-a reabilitat şi castelul alfat în incinta parcului – aici funcţionând dormitoare, cantină pentru studenţii care vin pentru practică pe timpul verii şi birouri pentru personalul angajat. În prezent, în parc, există peste 2.500 de specii în peste 3.600 de exemplare.

Cuptorul de topit minereu din Zimbru
46.353637, 22.399955

Unul dintre obiectivele turistice alfate în apropierea localităţii Zimbru este cuptorul de topit minereu de fier, aşa-numitul „Jumelt”, situat la nord de comună, lângă cabana forestieră, pe marginea drumului care duce spre cătunul Brusturescu. Păstrat în părţile esenţiale până azi, cuptorul a fost ridicat în urmă cu aproape două secole. Cercetătorii spun că, pe atunci, localitatea, aflată sub imperiul austo-ungar, cunoştea o dezoltare economică extraordinară. Construcţia cuptorului, ingenioasă pentru acea vreme, din piatră şi în unele părţi din cărămizi şi plăci de fontă, a fost plasată în apropierea râului care străbate localitatea. Apa acestuia era folosită pentru răcirea imediată a fierului prelucrat. Minereul se administra prin partea superioară a construcţiei, iar produsul avea scurgere prin orificiile laterale. Combustibilul folosit pentru încălzirea cuptorului provenea din lemnele pădurilor din jur, iar minereul de fier din minele locale, mai exact din zona Ponoraş, aflată la 10 kilometri de Zimbru, în Munţii Codru Moma. Transportul se făcea cu căruţe trase de boi. Bătrânii din sat spun că, pe acea vreme minereul de fier era una din sursele de venit ale localnicilor, având în vedere că suprafeţele de pământ pe care le puteau folosi pentru a practica agricultura erau destul de restrânse. „Cuptorul a fost ridicat prin anii 1600. Pe atunci era foarte mult minereu de fier în Munţii Codru Moma. Oamenii din sat lucrau la extragerea acestuia din mine, după care era dus aici la acest cuptor pentru a fi topit. Era transformat în nişte lingouri din fier, din care se construiau tot felul de unelte de care avea nevoie sătenii. Mai demult acest sat era foarte dezvoltat. Erau câteva fabrici aici, printre care şi de prelucrare a lemnului” -  Alexa Şandru (fost învăţător şi profesor).

Rezervaţia Dosul Laurului
46.3975,22.371944

Dosul Laurului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic), situată în județul Arad, pe teritoriul administrativ al comunei Gurahonț. Se întinde pe o suprafaţă de 32,2 hectare și reprezintă o zonă de protejare a speciei de laur (Ilex aquifolium). Pădurea, în întregimea sa, are o suprafaţă de 83 de hectare. Locul a fost menţionat pentru prima dată în 1883, când a fost identificat laurul de către un botanist. Rezervaţia Dosul Laurului a fost înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Judeţean din 1995. Aici este singurul loc din România unde se mai găsesc exemplare de laur, plantă rară şi ocrotită de lege. În plus, acesta este cel mai nordic (din aria mediteraneeană) şi, în acelaşi timp, cel mai estic (din aria atlantică) punct în care se dezvoltă această plantă. Dosul Laurului se găseşte la o altitudine de 300 de metri. 

Rezervația Baltele Gurahonț
46.2725,22.372778

Baltele Gurahonț este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic), situată în județul Arad, pe teritoriul administrativ al comunei Gurahonț.

Rezervația naturală aflată în apropierea drumului național DN79A, în partea estică a satului Gurahonț, pe versantul sud-estic al „Dealului Baltele”, are o suprafață de 2 ha, și reprezintă o zonă de protecție pentru specia floristică rară de Centaurea simonkaiana, alături de care mai sunt întâlnite și alte elemente ierboase, printre care o specie de usturoi sălbatic (Allium flavum), garoafa de câmp (Dianthus carthusianorum), prunella (din specia Prunella laciniata), etc.

 Biserica de lemn din Pleşcuţa
46.304739, 22.426462

Încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea exista în comuna Pleşcuţa o biserica de lemn cu hramul "Cuvioasa Paraschiva", înlocuită în anul 1825 cu alta tot din lemn, edificata în cimitir, din materialul celei vechi şi avea hramul "Sfinţii Arhangheli". În anul 1926 a fost construită actuală biserică de lemn cu hramul "Cuvioasa Paraschiva", cea veche fiind demolată.

 Cetatea Dezna
46.409109, 22.252387

Dintre obiectivele turistice ale comunei Dezna fac parte biserica ortodoxă din satul Dezna ce poartă hramul "Pogorârea Sfântului Duh" - menționată pentru prima oară în anul 1318 şi cele doua troițe. Un alt obiectiv turistic îl reprezintă cetatea Deznei.  Aflată in "perimetrul" Munţilor Codrului, cu o Cetate ce pare să dateze din perioada dacilor, Dezna ar putea fi un punct de atracţie pentru turişti. Primele documente scrise care atestă existenţa cetăţii datează din anul 1318, importanţa cea mai mare înregistrând-o în secolele XVI-XVII, când făcea parte din sistemul de apărare a vestului Transilvaniei, mai ales după căderea, în 1566, a Ineului în mâinile turcilor. Legenda spune că în acea perioadă, pădurile din zonă erau pline de haiduci. Pierdută în 1574 şi recucerită de ardeleni în 1596, Cetatea Dezna s-a aflat între 1599 şi 1601 în proprietatea lui Gaspar Kornis, un adept al lui Mihai Viteazul. Ea a dispărut ca fortificaţie în deceniile imediat următoare anului 1658 când a fost recucerită de către turci. O legendă spune că turcii ar fi adunat aici un harem pentru un şef militar. Neputând scăpa, una din fetele aduse cu forţa a reuşit să se furişeze până la depozitul cu pulbere căruia i-a dat foc. Cercetările recente nu exclud un sâmbure de adevăr al poveştii, anumite semne făcând verosimilă distrugerea cetăţii prin explozie. Acum toate aceste poveşti se regăsesc în ultimele trei ziduri care au trenat peste secole. Puţine la număr, dar atrăgătoare atât prin legendă cât şi prin minunata privelişte pe care o oferă turistului asupra întregului sat şi a împrejurimilor sale. Azi, din păcate, cetatea Deznei e o ruină.

înapoi la partea de sus

download theme

bet365

Vizitatori astazi:3
Vizitatori din aceasta luna:76
Vizitatori total:12960